La Școala Gimnazială Vadu Moților au sosit astăzi reprezentanții fundației World Vision Romania, care ne-au făcut o bucurie, aducând pentru micii noștri preșcolari, Ghiozdănelul cu Viitor, kit educațional ce conține rechizite, cărți, caiete de jocuri pentru motricitate și produse sanitare.

Scop: Dezvoltarea abilităților psiho-motrice și stimularea curiozității preșcolarilor.
Beneficiari: Preșcolari din comunități rurale din zone defavorizate.
Resurse pentru părinți: Sfaturi și idei de activități disponibile pe canalul de YouTube Start în Educație.
Proiectul vizează sprijinirea educației timpurii la nivel național.
Mulțumim partenerilor noștri și sperăm să colaborăm și la acțiunile viitoare!
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Astăzi, la Liceul Tehnologic Țara Moților Albac, s-a desfășurat cea de-a doua zi a activităților din cadrul „Zilelor Porților Deschise”, la care au fost invitați și elevii unității noastre, absolvenți ai clasei a VIII-a. O zi, spunem noi, încununată de succes și de multe momente frumoase.
Doamna directoare ne-a prezentat avantajele oferite de unitatea din Albac viitorilor elevi liceeni: masa la cantină, cazare gratuită în internatul școlar, decontarea transportului pentru elevii care provin din satele vecine și multe alte facilități. ,,Beneficiile sunt gândite pentru a sprijini dezvoltarea și pregătirea elevilor, un motiv în plus pentru alegerea Liceului Tehnologic Țara Moților Albac” spune, încrezătoare, d-na Nicoara Claudia Ancuta, directoarea liceului.
Mulțumim pentru invitație și apreciem implicarea dvs. în organizarea acestui eveniment!

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––